Te-ai regăsit în ordinul Autorității Naționale pentru Cetățenie, prin care ți-a fost soluționat dosarul? Felicitări, te afli la etapa a treia a procesului de redobândire a cetățeniei române. Ai lăsat în urmă o lungă perioadă de așteptare și practic ești „la capătul tunelului”. Urmează să depui jurământul de credință față de statul român și să obții certificat de cetățenie română.
După ce depui jurământul, primești certificat de cetățenie română (așa numită foaie galbenă). Având acest certificat, poți să beneficiezi de toate drepturile de cetățean.
Imediat după ce primești certificatul de cetățenie română, poți să îți perfectezi actele românești. Mai exact, trebuie să îți transcrii actele de stare civilă. Transcrierea actelor de stare civilă ar putea să-ți ocupe chiar mai mult timp decât te-ai așteptat. Aceasta pentru există o ordine strictă în care îți perfectezi fiecare act, dar și proceduri specifice, cu programări și așteptări îndelungate.
După ce finalizezi transcrierea tuturor actelor de stare civilă, poți solicita perfectarea pașaportului românesc sau a altor acte românești.
Completează formularul de pe site sau sună la numărul
022 20 33 03. Un expert în documentele românești vă va explica procedurile și etapele pentru obținerea certificatului de cetățenie română, precum și pentru obținerea altor documente.