"Am cetățenie română, dar mai am nevoie de câteva acte"

Te afli la cea de-a patra și, respectiv, ultima în procesul de redobândire a cetățeniei române. Ai reușit să parcurgi un drum lung și complicat. Acum, poți beneficia de toate privilegiile pe care aceasta le oferă și să perfectezi orice acte românești. Ai posibilitatea să-ți perfectezi un buletin românesc. Având un buletin românesc, poți, de exemplu, călători în oricare stat al Uniunii Europene, fără a avea nevoie de un pașaport.

De asemenea, în baza buletinului românesc poți să procuri o locuință în UE sau să deschizi un cont bancar. Posesorul unui buletin de identitate românesc mai este în drept să se angajeze legal în oricare țară a Uniunii Europene sau să primească alocație pentru copil. Ai posibilitatea, la atingerea vârstei, să soliciți pensie din România.

Având buletin românesc, poți perfecta și un permis de conducere românesc. Pentru a obține un permis de conducere românesc nu este nevoie să faci din nou școala în România și să susții examene. Este suficient să preschimbi permisul de conducere moldovenesc în cel românesc.

Dacă planifici să te angajezi într-o țară a Uniunii Europene în domeniul transporturilor, vei avea nevoie și de atestate profesionale pentru șoferi, iar pentru a te angaja conform profesiei - să-ți echivalezi diploma de studii.

Completează formularul de pe site sau sună la numărul 022 20 33 03. Un expert în acte românești îți va explia procedurile și pașii cum să obții orice acte românești de care ai nevoie.

Certificatul de naștere

Buletinul românesc
Pașaportul românesc
Permisul de conducere
Echivalarea diplome
Atestate profesionale
Informații suplimentare
Obține o consultație gratuită
Completează formularul și obține o consultație gratuită de la un expert în documente românești
Obține o consultație gratuită
Completează formularul și obține o consultație gratuită de la un expert în documente românești
Obține o consultație gratuită
Completează formularul și obține o consultație gratuită de la un expert în documente românești
Blog